Sandu, despre fotografia comună cu Ceban: Echipa lui și a mea au discutat despre asta
Șefa statului, Maia Sandu, a vorbit în cadrul unui podcast despre poza pe care a făcut-o împreună cu Ion Ceban.

„Cui aparține inițiativa pozei cu primarul Ion Ceban. A cui a fost idea?”, a întrebat-o moderatorul pe Maia Sandu, transmite unimedia.info.
„A fost discuția dintre echipa lui și echipa mea de campanie, inclusiv oameni care spun că ar vrea ca Moldova să meargă pe calea integrării europene”, a declarat Maia Sandu.
De menționat că Ion Ceban a comentat anterior această fotografie într-o declarație făcută în martie 2025.
El a declarat că imaginea a fost realizată la cererea staff-ului președintei Maia Sandu și a respins eticheta de „conserva Kremlinului” aplicată de unii politicieni.
„Când m-a rugat cineva din staff-ul Maiei Sandu să mă fotografiez cu ea, nu eram conserva Kremlinului, eram primar frumos de Chișinău. Imediat după au revenit la retorica veche”, a spus edilul.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


