Sandu condamnă atacul asupra Pieței Privoz din Odesa: Moldovenii cunosc vocile, mirosul și spiritul acesteia
Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de compasiune față de ucraineni, după ce în această noapte au avut loc atacuri cu rachete rusești, care au distrus renumita Piață Privoz din Odesa.

„Inima Odesei, Piața Privoz, zace sub ruine după un nou atac brutal al Rusiei. Moldovenii cunosc vocile, mirosul și spiritul acesteia. Deplângem alături de Ucraina și condamnăm un alt act barbar de teroare împotriva civililor”, a scris Maia Sandu pe rețeaua X, transmite deschide.md.
Amintim, că un atac cu drone rusești asupra orașului Odesa a avariat clădiri rezidențiale, o benzinărie și Piața Privoz, în noaptea de miercuri spre joi, 23-24 iulie.
„Există, de asemenea, pagube la monumente de arhitectură din centrul istoric al Odesei, care se află sub protecția UNESCO”, a declarat guvernatorul regiunii Odesa, Oleg Kiper, într-o postare pe Telegram. După atac, Serviciul de Urgență al Statului a anunțat că echipele de intervenție sting un incendiu izbucnit în celebra Piață Privoz din Odesa.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


