Sandu a mers în România pentru a o susține pe Lasconi în alegerile prezidențiale
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a călătorit în România, joi, 5 decembrie, pentru a-și exprima sprijinul pentru candidata pro-europeană la Președinție, Elena Lasconi.

În mesajul său, Maia Sandu a subliniat că „cel mai periculos pentru o națiune este când e cuprinsă de frică și dușmănie”, și a precizat că, pentru România și pentru Republica Moldova, unitatea și încrederea într-un lider curajos sunt esențiale. Ea a apreciat că Elena Lasconi reprezintă acest tip de lider, cu un caracter ferm și o iubire profundă pentru România, relatează newtv.md.
Președintele Moldovei a reafirmat importanța relației strânse cu România, spunând că, prin eforturile românilor, România a devenit un model de urmat, în special prin progresele realizate în Uniunea Europeană. De asemenea, Sandu a subliniat că viitorul Republicii Moldova se află în Uniunea Europeană, iar Lasconi va continua să sprijine acest drum, consolidând legăturile între cele două țări.
„Pentru mine și pentru mulți alții, viitorul nostru pașnic și prosper e cu un „Da” pentru Elena Lasconi!”, a concluzionat Maia Sandu, exprimându-și încrederea că aceasta va contribui la o Românie puternică, respectată și unită, atât pentru cetățenii din țară, cât și pentru cei din diasporă.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.