Republica Moldova și Austria consolidează cooperarea în scopul integrării europene
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu președintele Consiliului Național al Austriei, Walter Rosenkranz.

Discuția a fost concentrată pe procesul de aderare la Uniunea Europeană și pe sprijinul acordat de Austria în această direcție. Președintele Parlamentului moldovean a mulțumit pentru sprijinul constant al Austriei, subliniind importanța acestuia în contextul etapelor actuale ale integrării europene, transmite moldpres.md.
La întâlnire a fost remarcat și nivelul cooperării bilaterale, proiectele comune în domenii precum educația, sănătatea publică și agricultura. Potrivit lui Igor Grosu, aceste inițiative contribuie la dezvoltarea relațiilor dintre cele două state și la îmbunătățirea condițiilor de viață.
De asemenea, Igor Grosu a subliniat că experiența Austriei este utilizată în procesul reformelor și al apropierei de standardele europene, iar relațiile de parteneriat existente reprezintă un sprijin pentru promovarea Republicii Moldova pe calea integrării europene.
Președintele Parlamentului Igor Grosu efectuează în perioada 19-21 aprilie o vizită oficială în Austria, la invitația colegului său, președintele Consiliului Național al Austriei, Walter Rosenkranz.
La Viena, speakerul va avea întâlniri cu conducerea forumului legislativ austriac — președinții ambelor camere, Walter Rosenkranz și Markus Stötter, precum și cu membrii Grupului parlamentar de prietenie Austria–Moldova. Pe agenda discuțiilor vor fi incluse consolidarea relațiilor moldo-austriece, aprofundarea dialogului interparlamentar și sprijinul Austriei pentru cursul european al Republicii Moldova.
Relațiile diplomatice dintre cele două state au fost stabilite la 25 martie 1992.
![]()


