PSDE acuză guvernarea de atacuri și presiuni fără precedent
Refuzul Comisiei Electorale Centrale de a înregistra grupul de inițiativă în susținerea candidatului Partidului Social Democrat European, Valeriu Pleșca, are raționamente strict politice.

O spun reprezentanții formațiunii, care precizează că argumentele invocate pentru „a justifica acest abuz nu au niciun fundament juridic și legal”. Potrivit PSDE, scopul a fost de a împiedica participarea lui Pleșca la alegerile prezidențiale din 20 octombrie, relatează ipn.md.
„Scopul guvernării a fost și este de a distruge PSDE, forța de alternativă care are capacitatea de a rezolva problemele oamenilor. Suntem a treia forță politică în țară, conform rezultatelor alegerilor locale generale și a doua forță proeuropeană. Suntem un partid eminamente proeuropean, or, anume acest lucru deranjează PAS-ul, deoarece ei încearcă să monopolizeze acest segment electoral, chiar dacă, sunt străini de valorile și principiile europene”, a declarat președintele PSDE”, a declarat președintele PSDE, Ion Sula.
Candidatul desemnat de PSDE, la funcția de Președinte al Republicii Moldova, Valeriu Pleșca, a spus că nu va renunța și își va apăra drepturile în toate instituțiile naționale și internaționale.
„Participăm la alegeri nedemocratice și vom căuta dreptate prin instanțe. Nu ne vom da bătuți! Vom câștiga pentru că adevărul este de partea noastră”, a spus Valeriu Pleșca.
CEC a respins cererea de înregistrare a grupului de inițiativă pentru susținerea candidatului desemnat de Partidul Social Democrat European, Valeriu Pleșca, invocând obiecții cu privire la ședința Consiliului național politic al PSDE. De asemenea, Comisia a invocat date incorecte în actele depuse, precum și faptul că, atunci când a depus actele, Pleșca avea calitatea de președinte al unui alt partid decât cel care l-a desemnat. Reprezentanții PSDE s-au adresat în instanță, însă Curtea de Apel Chișinău le-a respins ca neîntemeiat recursul.


