Promo Lex: Deputații, în continuare, nu respectă transparența decizională
Prima ședință plenară a Parlamentului, din sesiunea de primăvară, s-a remarcat prin nerespectarea transparenței procesului decizional, care a fost afectată în proporție de 27%, potrivit unei analize realizate de organizația Promo-Lex.

Ordinea de zi a ședinței, aprobată de Biroul Permanent în data de 5 februarie, a inclus 17 subiecte. Deși opoziția a solicitat 12 modificări ale ordinii de zi, acestea nu au fost susținute de plenul Parlamentului, transmite noi.md.
Din cele 17 proiecte aflate pe ordinea de zi, deputații au votat 15 proiecte de acte normative, dintre care 13 proiecte de legi și două proiecte de hotărâri. Opt dintre aceste proiecte au fost votate în prima lectură, un proiect în a doua lectură, iar patru proiecte au fost votate în ambele lecturi.
Analiza arată că, la fel ca în ședințele anterioare din sesiunea precedentă, parlamentarii au continuat să voteze proiecte în consens. Cel puțin cinci proiecte din domeniul cooperării internaționale și urbanismului au fost susținute atât de deputații majorității, cât și de cei ai opoziției.
Cu toate acestea, Promo-Lex semnalează faptul că transparența decizională a fost, în continuare, ignorată. Aceasta a fost afectată de nerespectarea unor proceduri, în cazul a patru proiecte de lege, ceea ce reprezintă 27% din totalul proiectelor votate. Principalele probleme de transparență semnalate includ:
Nepublicarea, în cazul a trei proiecte de lege, a actelor aferente acestora; Nu au fost solicitate, acordate sau publicate avizele Direcției Generale Juridice (două cazuri), analiza impactului de reglementare (un caz) și avizele comisiilor permanente (două cazuri); Nerespectarea termenului pentru prezentarea recomandărilor părților interesate în cazul a două proiecte de lege.
Aceste proiecte, care au fost inițiate de Guvern, au fost înregistrate și examinate în prima lectură în mai puțin de 10 zile lucrătoare. Conform Regulamentului Parlamentului, sesiunea de primăvară începe în luna februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iulie. De asemenea, între sesiunile de toamnă și primăvară, Parlamentul s-a întrunit în sesiune extraordinară și a organizat o ședință pe 30 ianuarie.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


