Primarul din Comrat: Grupul Șor nu mai are influență în Găgăuzia
Influența grupării Șor în Găgăuzia s-a diminuat considerabil, iar acest lucru este tot mai vizibil, inclusiv prin lipsa protestelor organizate contra plată, spune primarul municipiului Comrat, Serghei Anastasov.

„Dacă în 2019 din partea autonomiei era oferită suma de 100 de milioane de lei pentru a dezvolta satele și orașele, acum, în 2025, localităților li se oferă doar 20 de milioane de lei. În schimb, acum avem relații mult mai bune cu centrul. 80% dintre primarii autonomiei n-au intrat în grupările criminale, au muncit în localitățile lor. Am muncit și au relații bune cu Parlamentul, cu Guvernul”, a declarat Serghei Anastasov în cadrul emisiunii „Pe față” de la postul public de televiziune, citat de rupor.md.
Edilul a subliniat rolul fondurilor europene în dezvoltarea municipiului Comrat.
„De cealaltă parte, dacă vorbim de proiectele implementate din fonduri europene, e vorba de proiecte de peste 200 de milioane de lei. Avem și un drum de ocolire finanțat de Guvern”, a explicat primarul.
La întrebarea privind influența politică a grupului „Șor”, Anastasov a răspuns: „Acum grupul Șor nu mai are influență în autonomie, așa cum a avut anterior. Acum un an sau doi în urmă la mitingurile din autonomie veneau câte 2.000 de persoane. Oamenii erau plătiți. Fără bani, nimeni nu ieșea la protest. Acum nu văd persoane atât de active, nu văd persoane care să primească bani așa cum era înainte”.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


