theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
26 Mai 2025, 10:20
3 504
Copiază linkul
Link copiat

Postică: Tentative de mituire a alegătorilor vor fi, dar vreau să fiu optimist

Autoritățile se așteaptă la tentative de corupere a alegătorilor și în cadrul alegerilor parlamentare din toamnă, în ciuda înăspririi pedepselor, a declarat vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Pavel Postică.

Postică: Tentative de mituire a alegătorilor vor fi, dar vreau să fiu optimist.
Postică: Tentative de mituire a alegătorilor vor fi, dar vreau să fiu optimist.

Potrivit lui, conștientizarea cetățenilor asupra pericolului implicării în astfel de scheme a crescut. Unii vor manifesta responsabilitate, iar alții vor fi descurajați de gândul la posibilele amenzi după evenimentele din 2023 și 2024. Probabil, oamenii vor semnaliza mai des tentativele de mituire Poliției, transmite tv8.md.

„Eu cred că tentative vor fi cu siguranță de organizare a astfel de scheme, dar eu vreau să fiu optimist că cetățenii Republicii Moldova deja cunoscând experiența anilor 2023 și 2024, deja vor fi mult mai raționali și nu doar că nu se vor lăsa antrenați în astfel de cazuri, dar sper eu să le semnaleze organelor de drept imediat cum ele se întâmplă”, a menționat Postică în emisiunea Cutia Neagră PLUS de la TV8.

Întrebat despre eficiența noilor sancțiuni și măsuri legale adoptate pentru combaterea corupției electorale, Postică a punctat că rolul acestora este în primul rând de prevenție.

„Aceste sancțiuni descurajatoare care sunt prevăzute în Codul contravențional și Codul penal pentru cazurile de corupere a alegătorilor, ele ar trebui în primul rând să ridice întrebarea la cetățean, dacă se merită să iei mită electorală 1.000–2.000 de lei pentru ca să plătești amenda 25.000.

A doua chestiune care cred că trebuie subliniată ține de faptul că legislația oferă posibilitatea ca acele persoane care colaborează cu ancheta, care menționează care sunt autorii organizării schemelor de corupere a alegătorilor, pot fi scutiți de răspundere în cazul în care colaborează”, a declarat vicepreședintele CEC.

Postică a atras atenția asupra alegerilor recente pentru bașcanul Găgăuziei, unde, potrivit lui, doar CEC a examinat peste 100 de cazuri legate de încălcări ale legii prin mituire.

„Am descoperit numeroase cazuri de transmitere de bani lichizi, care depășeau salariul mediu din economie. Ca rezultat, am examinat peste 100 de dosare legate de șase candidați. Cele mai multe episoade au vizat campania Eugenei Guțul.

Noi am mers uniform pe toți candidații în fiecare caz de încălcare a legii, a fost documentat de noi, am întocmit procesele verbale de rigoare și le-am expediat inclusiv acolo unde a fost cazul în instanța de judecată, unele au contestat.

Pot să vă zic că nu în fiecare caz, acestor persoane le-au fost oferită asistență juridică. Între promisiuni că vor fi ajutați și ajutorul efectiv este o distanță destul de mare, nu în fiecare caz persoanele au fost ajutate cu asistență juridică (se referă la promisiunile unor candidați de a asigura avocați gratuit tuturor celor implicați în dosare de mituire)”, a concluzionat vicepreședintele CEC.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat