Popșoi: Republica Moldova nu sacrifică democrația pentru securitate
Viceprim-ministrul și ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a transmis un mesaj clar națiunilor aflate în căutarea echilibrului între securitate și democrație.

„Dacă vă ghidați de valorile democratice și credeți cu convingere în ele, nu veți cădea în tentația de a folosi această dicotomie între securitate și democrație împotriva democrației”, a declarat Popșoi în cadrul Moldova Security Forum (MSF), 18 noiembrie curent, scrie rupor.md.
Ministrul a parafrazat o reflecție atribuită lui Benjamin Franklin: „Dacă sacrificați democrația pentru securitate, atunci nu meritați niciuna, nici alta”, exemplificând cu experiența Rusiei, unde societatea „a renunțat încet, dar sigur, la libertăți în favoarea bunăstării economice”, iar astăzi „nu se bucură nici de libertate, nici de securitate, nici de bunăstare economică”.
Popșoi a subliniat că protejarea democrației necesită un angajament ferm și o abordare transparentă: „Trebuie să luați securitatea cu seriozitate, să o faceți cu bunăvoință, cu interacțiune directă cu cetățenii. Trebuie să explicați cetățenilor, în primul și în primul rând, de ce faceți un lucru sau altul”.
Oficialul moldovean a evidențiat importanța cooperării internaționale, menționând implicarea Comisiei de la Veneția și a Consiliului Europei în procesul decizional al Chișinăului: „A trebuit să explicăm foarte mult de ce anumite acțiuni erau necesare. Și, spre surprinderea mea, noi am avut situații în Comisia de la Veneția, când unii membri ne încurajau să mergem și mai departe și să fim și mai proactivi”.
„Noi încă suntem în căutarea acestui compromis în Moldova, dar dacă acționați cu bunăvoință, sau încercați la maximum să puneți în frunte interesul superior al cetățenilor, veți reuși să găsiți această soluție”, a concluzionat Popșoi, accentuând necesitatea lucrului în parteneriat cu societatea civilă și biserica, într-un cadru democratic și cu bună-credință.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


