theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
24 Noiembrie 2025, 08:02
9 964
Copiază linkul
Link copiat

Popșoi: Neutralitatea nu mai garantează securitatea

Ministrul de Externe, Mihai Popșoi, susține că discuția despre neutralitate trebuie inițiată deschis, dar orice decizie privind renunțarea sau nu la acest statut poate fi luată doar cu susținerea populației.

Popșoi: Neutralitatea nu mai garantează securitatea.
Popșoi: Neutralitatea nu mai garantează securitatea.

„Orice schimbări legate de neutralitate sau de altceva trebuie să aibă sprijinul cetățenilor, fără sprijinul cetățenilor nu poți face nimic, această discuție trebuie să aibă loc și nu a fost prima dată când am spus acest lucru”, a declarat Mihai Popșoi, transmite tv8.md.

Ministrul a menționat că neutralitatea nu a protejat Ucraina de invazia Federației Ruse.

„Neutralitatea nu garantează securitatea, mai ales în circumstanțele noastre, când Ucraina a fost invadată de Rusia, fiind practic neutră”, a amintit ministrul.

Popșoi a invocat și exemple istorice, precum al Doilea Război Mondial, când state neutre nu au fost ferite de agresiuni militare. În opinia ministrului, unii cetățeni susțin atât de mult neutralitatea, în special, din cauza propagandei ruse și a moștenirii sovietice, dar nu numai. Însă, chiar dacă acest statut era considerat acceptabil în trecut, situația se schimbă odată cu noile riscuri, iar de neutralitate renunță chiar și țări care au șanse mai mari să se apere singure.

„Un exemplu elocvent este cazul Finlandei și Suediei. State care au o istorie bogată din neutralitate, doar că odată cu invazia Federației Ruse împotriva Ucrainei, societățile finlandeze și suedeze au depășit această etapă când au prioritizat neutralitatea și au considerat că aderarea la Alianța Nord-Atlantică le garantează securitatea mult mai mult decât statutul din neutralitate”, a subliniat Popșoi.

În ceea ce privește opțiunea aderării la NATO, ministrul spune că opiniile personale ale guvernanților sunt irelevante fără acordul populației. 

„Cu mare regret, opinia mea personală sau chiar a colegilor de la guvernare contează mai puțin, atât timp cât nu există sprijin din partea majorității cetățenilor. Atunci trebuie să avem o dezbatere publică autentică, să cântărim care sunt avantajele și dezavantajele fiecare opțiune, să vedem experiența altor state, dar să reieșim în primul rând din interesul național a cetățenilor Republicii Moldova”, a punctat Popșoi. 

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat