Peste 1.340 de cetățeni și-au exprimat votul la alegeri prin corespondență
Informațiile au fost prezentate de președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman, în cadrul unui briefing de presă.

Președinta CEC a remarcat că procesul de recepționare a plicurilor de către birourile electorale din străinătate s-a încheiat ieri, 17 octombrie, la ora 18.00, transmite moldpres.md.
„Au fost recepționate 1.344 de plicuri din cele 1.808 expediate către alegători. Celelalte plicuri, recepționate după această oră, vor fi declarate nevalabile. În cazul în care va fi organizat turul doi al alegerilor, începerea recepționării plicurilor de către persoane va avea loc doar după ce Comisia va anunța cei doi candidați care vor accede în turul doi”, a spus Angelica Caraman.
În alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional a fost implementat în premieră votul prin corespondență în șase țări: SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Islanda și Finlanda.