Perciun: Vor fi necesare compromisuri rezonabile la alegerile parlamentare
PAS ar fi gata să facă compromisuri rezonabile în perspectiva alegerilor parlamentare de anul viitor, pentru ca forțele proeuropene să-și asigure o majoritate în Parlament și, alături de președinta Maia Sandu, să ducă Moldova în UE.

„Glontele ne-a trecut pe lângă ureche. Am evitat impactul doar datorită mobilizării extraordinare a întregii societății în fața întunericului. Forțele de ordine, diaspora, tinerii, reprezentanții diverselor grupuri și bresle, cetățenii obișnuiți care au pus mâna pe telefon și au încurajat o rudă sau un prieten să iasă la vot – au salvat R. Moldova. N-au putut ei fura, cât am putut noi vota”, a menționat Perciun, citat de ziarulnational.md.
Pentru a nu mai trăi pe muchie de cuțit, Perciun își dorește elaborarea unei strategii pentru alegerile parlamentare de anul viitor.
„Să nu mai ajungem niciodată în situația când democrația și suveranitatea să fie puse în pericol de grupări criminale organizate. O republică întreagă a avut atacuri de anxietate două săptămâni la rând din cauza incertitudinii totale privind capacitatea hoților de a mai cumpăra voturi. Am ajuns să vedem transport organizat cu avionul, amenințări cu moartea la adresa jurnaliștilor, intimidări și dezinformare la o scară inimaginabilă anterior.
A fost nevoie de un efort extraordinar a sute de mii de oamenii pentru a compensa pentru vulnerabilitățile instituțiilor statului care ar fi trebuit să protejeze mai bine votul cetățenilor. Acum e nevoie să păstrăm acea unitate care s-a conturat în turul II - împotriva forțelor care vor să vadă o R. Moldova slabă și înrobită. Și e nevoie de decizii ferme pe justiție. Unii oameni trebuie să plece, alții trebuie premiați și apreciați public pentru curajul lor de a înfrunta bandiții chiar și atunci când victoria era incertă.
Pentru a învinge definitiv la parlamentare, va fi nevoie de un front larg, reprezentativ pentru întreg segmentul proeuropean, iar asta va necesita compromisuri rezonabile, trecerea peste supărări și interese particulare – replicarea acelei mobilizări pe care am văzut-o în turul II de dragul interesului național.
Azi celebrăm victoria remarcabilă a doamnei președintă, dar de mâine urmează să reflectăm cum facem în așa fel încât alegerile parlamentare să treacă cu mai puține emoții și îngrijorare pentru viitorul R. Moldova”, a conchis Dan Perciun.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


