Parlicov, despre Bodiu: Nu orice om despre care s-au scris articole negative e criminal
Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Victor Parlicov, când a fost întrebat de jurnalistul Nicolae Chicu pentru canalul său de YouTube despre Victor Bodiu.

„Nu putem porni de la premisa că orice om despre care cândva s-au scris articole negative ar fi criminal”. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Victor Parlicov, când a fost întrebat de jurnalistul Nicolae Chicu pentru canalul său de YouTube despre Victor Bodiu despre care recent oficialul a spus într-o emisiune la tv8 că este „persoana de contact” a companiei Vestmoldtransgaz din România, relatează realitatea.md.
„Eu am fost întrebat unde el lucrează. Eu nu știu unde el lucrează, dar eu știu că la o ședință legată de Vestmoldtransgaz a fost și dumnealui. El pe cine reprezenta? Vestmoldtransgaz. De ce oamenii s-au revoltat? Că Bodiu era președintele al Consiliului de administrație la Banca de Economii, când se furau miliardele și s-au făcut aceste asocieri. Nu este alegerea mea pe cine angajează Vestmoldtransgaz, care-i o companie din România.
Noi trebuie să avem o justiție care să rezolve, da, noi avem această reformă care va fi dusă până la capăt. Nu putem porni de la premisa că orice om despre care cândva s-au scris articole negative ar fi criminal. Și eu am fost ținta unor asemenea atacuri. Dacă o să vă uitați la ce se publica în ziare prin anul 2012, 2013 despre mine, vă puneți mâinile în cap”, a comentat Victor Parlicov.


