Parlamentul propune crearea unui Punct Focal Național Antifraudă pentru combaterea escrocheriilor
Parlamentul Moldovei a propus înființarea unui Punct Focal Național Antifraudă pentru coordonarea luptei împotriva escrocheriilor telefonice, financiare și digitale.

Decizia a fost luată după examinarea raportului Comisiei parlamentare care a studiat amploarea schemelor frauduloase din țară, transmite realitatea.md.
Potrivit raportului prezentat, peste 95% dintre fraude sunt comise prin tehnici de inginerie socială. Printre cele mai răspândite metode se numără falsificarea identității apelantului, escrocheriile investiționale bazate pe tehnologii deepfake, apelurile efectuate în numele autorităților și al băncilor, precum și schema cu „ruda implicată în accident”.
Datele Comisiei arată că, în primele cinci luni ale anului 2026, numărul cazurilor de fraudă a crescut cu 21,7% față de aceeași perioadă a anului trecut. Totodată, prejudiciul total declarat de victime a ajuns la un nivel record de aproximativ 272 de milioane de lei în 2025.
Pentru a răspunde acestui fenomen, Comisia propune crearea unui Punct Focal Național Antifraudă, care să funcționeze permanent, în regim online și în timp real. Centrul ar urma să reunească reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informații și Securitate, Procuraturii Generale și PCCOCS, Inspectoratului General al Poliției, Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Agenției pentru Securitate Cibernetică, Băncii Naționale a Moldovei, instituțiilor financiar-bancare, operatorilor de telefonie mobilă și internet, precum și ai ANRCETI.
Printre atribuțiile noii structuri se numără coordonarea schimbului de informații între instituții, blocarea rapidă a numerelor și platformelor utilizate în fraude, implementarea obligatorie a sistemelor antispoofing, instituirea unui mecanism unic de alertare a populației și prezentarea periodică a rapoartelor de activitate în Parlament.
Comisia recomandă, de asemenea, modificarea legislației prin înăsprirea pedepselor pentru fraudele digitale, reglementarea mai strictă a activelor virtuale și eliminarea anonimatului la activarea cartelelor SIM preplătite.
Totodată, autoritățile, băncile și operatorii de telefonie sunt îndemnați să își consolideze sistemele antifraudă, să intensifice campaniile de informare, în special pentru persoanele în etate, și să doteze penitenciarele cu echipamente de blocare a radiocomunicațiilor.
Conform hotărârii adoptate, Guvernul va prezenta Parlamentului, în termen de 90 de zile, un raport privind măsurile întreprinse pentru implementarea recomandărilor formulate de Comisia de anchetă.


