Odințov: Subiectul salariilor cadrelor didactice a devenit un instrument de luptă politică și de PR
Alexandru Odințov, vicepreședintele fracțiunii Partidul Socialiștilor (PSRM) în Consiliul Municipal Chișinău, și-a exprimat nemulțumirea față de conflictul care a izbucnit între Primăria Chișinău și Ministerul Educației în legătură cu discuțiile privind salariile profesorilor.

Potrivit consilierului municipal, subiectul salariilor cadrelor didactice s-a transformat într-un instrument de luptă politică și PR, care este folosit atât de autoritățile centrale, cât și de conducerea Capitalei, relatează actualitati.md.
„Deja pentru a doua săptămână asistăm la ping-pong-ul politic dintre Primărie și Ministerul Educației pe subiectul salariilor profesorilor. Acest lucru este un sacrilegiu. De ce a fost nevoie mai întâi să se isce un scandal și apoi să se cadă calm de acord? De aceea că, pe tema salariilor profesorilor se ocupă de politică”, a declarat Odințov.
Socialistul a făcut apel la partide să lase deoparte ambițiile politice și să se concentreze pe găsirea unor soluții reale pentru îmbunătățirea situației profesorilor.
„Stați jos, conveniți între voi și luați o decizie fără PR politic. Aici nu este loc pentru politică”, a subliniat el.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.