Nicuşor Dan: Moldova se poate baza pe accelerarea negocierilor de aderare la UE
Președintele României, Nicuşor Dan, a declarat că, după victoria forțelor pro-europene la alegerile din Moldova, negocierile tehnice privind aderarea țării la Uniunea Europeană vor începe, chiar dacă există veto-ul Ungariei în problema Ucrainei.

„Negocierile tehnice” pentru aderarea Moldovei la UE vor începe „chiar dacă procesul oficial de negociere nu este lansat”, a declarat Dan într-un interviu marți, 30 septembrie. El, la fel ca alți lideri ai statelor membre și conducerea comunității, a salutat rezultatele alegerilor parlamentare din Moldova, câștigate de coaliția pro-europeană, transmite euronews.com.
Președintele României susține încercările UE de a ocoli veto-ul Ungariei, dar speră în continuare că se va putea „ajunge la un acord” și găsi o „soluție de compromis”.
„Sper ca negocierile oficiale să înceapă, dar dacă nu, ele se vor desfășura astfel încât, din punct de vedere structural și administrativ, Moldova să fie pregătită pentru aderare cât mai curând posibil”, a spus Dan.
România sprijină ferm ambele țări în parcursul lor către aderare, însă eforturile Kievului și Bruxelles-ului sunt blocate de Budapesta.
„Există un calendar comun pentru Ucraina și Moldova. Știm că Ungaria se opune aderării Ucrainei. Ce se va întâmpla este că, indiferent de context sau de calendarul formal, multe probleme vor fi discutate în cadrul negocierilor tehnice cu Moldova”, a subliniat președintele român.
El s-a declarat „foarte și foarte optimist” în ceea ce privește aderarea Moldovei, apreciind că votul cetățenilor a fost „absolut meritoriu” în condițiile campaniilor puternice de dezinformare din partea Rusiei.
Potrivit lui Dan, Rusia „a exercitat presiuni la diferite niveluri, răspândind narative despre pregătirea Occidentului pentru război”.
„Am văzut cât de intens s-a răspândit acest lucru în Moldova, iar locuitorii au evaluat rațional viitorul lor”, a adăugat președintele.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


