Nicanor Ciochină nu poate candida la funcția de primar: Neregulile semnalate de CEC
Nicanor Ciochină nu se va regăsi pe buletinele de vot la turul II al alegerilor pentru Primăria comunei Boldurești, raionul Nisporeni.

Comisia Electorală Centrală (CEC) i-a anulat înregistrarea în cursa electorală, după ce a constatat că acesta nu s-a suspendat din funcția de primar interimar și a utilizat resurse administrative în interes electoral, transmite tv8.md.
Decizia vine în urma unei contestații depuse de contracandidatul său, Sergiu Bulicanu. CEC a stabilit că acțiunile lui Ciochină au încălcat legislația electorală și au generat un conflict evident între interesul public și cel personal.
„Examinând contestația, CEC a constatat că folosirea resurselor administrative în scopul promovării propriilor interese în perioada electorală, contrar prevederilor legislației electorale, care interzic expres această practică. Această conduită nu doar că a încălcat obligația de suspendare din funcție, dar și a generat un evident conflict între interesul public și cel personal, afectând principiile de echitate, imparțialitate și corectitudine care trebuie să guverneze procesul electoral”, se menționează în decizia CEC.
Hotărârea CEC va fi transmisă Ministerului Afacerilor Interne, iar birourile electorale vor aplica ștampila „Retras” pe buletinele de vot până la 19 iulie, ora 18:00.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


