Năstase: Procurorul general ar trebui să fie ales prin votul poporului
Fostul președinte al Platformei Demnitate și Adevăr și fost ministru de Interne, Andrei Năstase, consideră că procurorul general ar trebui ales prin votul poporului.

El a menționat pe rețelele de socializare că până în prezent „toate partidele se bat din răsputeri pentru un procuror general instalat politic, controlat politic, care să le protejeze interesele și să le acopere abuzurile”, potrivit infotag.md.
„Avem nevoie de un procuror general supus doar legii. Un om al dreptății, nu al telefonului politic. Așa cum ne alegem președintele, tot așa trebuie să ne alegem și procurorul general – prin vot direct, democratic, transparent", a scris Năstase.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


