Năstase cere Procuraturii să investigheze modul în care PAS a cheltuit banii externi
Candidatul independent la Președinție, Andrei Năstase, solicită procurorului general să efectueze o investigație „urgentă și detaliată” cu privire la modul în care Guvernul a cheltuit banii primiți în ultimii ani de la partenerii externi.

El a făcut această solicitare atât „în calitate de cetățean al Republicii Moldova, cât și ca apărător al drepturilor omului”, scrie newtv.md.
Năstase a explicat că a cerut aceste informații după ce „a devenit evident că datoria internă și externă a crescut semnificativ”.
„De la începutul mandatului actualului Guvern, datoria de stat a Moldovei s-a dublat aproape, ajungând la valori alarmante.
Conform datelor oficiale, datoria totală a crescut de la 52 miliarde la 113 miliarde lei, iar până la sfârșitul mandatului actualului președinte se estimează o creștere a datoriei interne și externe până la 125 miliarde lei. Această situație ridică întrebări serioase cu privire la transparența, legalitatea și sustenabilitatea acestor credite”, a declarat fostul aliat al Maiei Sandu.
Năstase insistă ca Procuratura Generală să analizeze destinația exactă a creditelor și dacă banii au fost folosiți conform legii și în interesul cetățenilor Republicii Moldova.
Candidatul la Președinție dorește, de asemenea, ca procurorii să afle dacă au fost respectate termenele contractuale și dacă au existat interese ascunse sau conflicte de interese în procesul negocierii și aprobării acestor credite.
Năstase cere, de asemenea, să se stabilească „dacă există acte de corupție, abuz de putere sau alte infracțiuni economice” și „impactul asupra generațiilor viitoare”.


