theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
25 Februarie 2025, 07:36
14 955
Copiază linkul
Link copiat

Nantoi: Republica Moldova nu este gubernie rusească datorită Ucrainei

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Oazu Nantoi, a declarat că Ucraina protejează Republica Moldova de amenințarea rusă. El a subliniat importanța sprijinului Kievului și a menționat rolul României în asigurarea securității energetice a țării.

Nantoi: Republica Moldova nu este gubernie rusească datorită Ucrainei.
Nantoi: Republica Moldova nu este gubernie rusească datorită Ucrainei.

Kievul a fost cel care a împiedicat până în prezent Rusia să ajungă în Republica Moldova, a declarat Oazu Nantoi în cadrul emisiunii „Maluri de Prut” de la Radio Chișinău.

„Urmăresc, timp de decenii, procesele politice interne din Ucraina, fiind conștient de faptul că dacă ea nu ar fi existat între noi, între Republica Moldova și Rusia, noi demult am fi redevenit o gubernie rusească, părerea mea personală, ușor nepatriotică, dar așa este. Ucraina este un stat complicat, care a trecut și ea prin niște procese politice turbulente. Să nu uităm de Revoluția Orange, revoluția demnității. Ucraina, în special după anexarea Crimeii, a devenit un partener de nădejde al Republicii Moldova și trebuie să apreciem sacrificiul poporului ucrainean. Să înțelegem că susținerea Ucrainei din partea comunității europene, din partea comunității democratice de pe glob, este vitală și importantă și pentru noi”, a spus Oazu Nantoi.

În contextul celor trei ani de război, cu atacuri masive din partea armatei ruse asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, cetățenii Republicii Moldova trebuie să conștientizeze importanța sprijinului și susținerii oferite de România, subliniază Oazu Nantoi.

„Noi am pierdut mulți ani, inclusiv decenii pentru ca declarațiile patriotice și podurile de flori să se transforme în poduri reale de cale ferată, de transport auto, de interconectare a rețelelor energetice și de colaborare în  domeniul securității naționale. După 24 februarie 2022, acest lucru s-a intensificat, iar noi trebuie să conștientizăm că astăzi avem acces la curent electric, la gaze naturale, la căldură în apartamente, în special grație suportului din partea României, cea care plătește prețul ei ca noi să avem acces la aceste resurse energetice”, a mai spus Oazu Nantoi.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat