Munteanu: Moldova acceptă pași intermediari pe calea aderării la Uniunea Europeană
Republica Moldova este de acord cu etape intermediare în procesul de integrare în UE, dacă scopul final va fi obținerea statutului de membru cu drepturi depline al comunității, a declarat premierul Alexandru Munteanu.

Șeful Cabinetului de miniștri a subliniat că Chișinăul mizează pe o foaie de parcurs clară, scrie rupor.md.
„Avem încredere și cred că am câștigat încrederea statelor membre europene. Modalitatea concretă de aderare, cred că încă se discută. Ce este important pentru noi, pentru Moldova, este să avem acea foaie de parcurs către calitatea de membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană. Dacă aceasta prevede niște pași intermediari, cred că este normal, atât timp cât vedem obiectivul final la cea mai scurtă distanță”, a declarat Munteanu.
Prim-ministrul a adăugat că a rămas profund impresionat de reacția pozitivă și sprijinul pe care le-au arătat reprezentanții statelor membre UE în cadrul ședințelor. Potrivit lui, Chișinăul a reușit să consolideze încrederea partenerilor europeni.
Reamintim că pe 15 iunie, la Luxemburg, a fost inaugurat oficial primul cluster de negocieri privind aderarea Moldovei la Uniunea Europeană – „Valori fundamentale” (Fundamental Values). Acesta include reformele cheie referitoare la justiție, securitate și statul de drept. Autoritățile moldovenești au caracterizat lansarea etapei practice a negocierilor drept un moment istoric pentru republică.


