theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
22 Ianuarie 2026, 10:44
23 003
Copiază linkul
Link copiat

Moldoveanul reținut de FSB este Serghei Mișin, fostul consilier al lui Igor Dodon

Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse (FSB) afirmă că ar fi reținut la Moscova un presupus „agent al serviciilor speciale din Republica Moldova”, pe numele căruia ar fi fost deschis un dosar penal.

Moldoveanul reținut de FSB este Serghei Mișin, fostul consilier al lui Igor Dodon.
Moldoveanul reținut de FSB este Serghei Mișin, fostul consilier al lui Igor Dodon.

Potrivit surselor, este vorba despre Serghei Mișin, în trecut consilier pe relații interetnice al lui Igor Dodon. Acesta a fost reținut încă în decembrie 2025, relatează tv8.md.

Conform presei ruse, moldoveanul ar fi ajuns la Moscova pentru a îndeplini o „misiune” atribuită de Serviciul de Informații și Securitate (SIS), care ar fi vizat securitatea Federației Ruse. Agențiile de presă ruse au difuzat și un video cu presupusul „agent”, în care acesta declară că ar fi fost recrutat de SIS. În imagini, bărbatul menționează că ar fi fost contactat de un angajat SIS numit Mihail Petrașcu.

FSB a anunțat că pe numele acestuia a fost pornit un dosar penal pentru „cooperare pe bază confidențială cu un stat străin”, infracțiune ce ar putea fi sancționată cu până la opt ani de închisoare, iar persoana vizată ar fi plasată în arest preventiv. Autoritățile ruse mai afirmă că inculpatul „ar face declarații de recunoaștere”, iar ancheta este în desfășurare.

Între timp, Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău anunță că „a luat act” de solicitare și că, în prezent, sunt întreprinse acțiuni de verificare, inclusiv prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova la Moscova.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat