Misiunea diplomatică a Republicii Moldova în Kazahstan își va începe activitatea din 1 ianuarie 2025
Anunțul a fost făcut astăzi, 12 noiembrie, de șefa statului, Maia Sandu, în cadrul unei întrevederi la Baku cu omologul său din Kazahstan, Kasâm-Jomart Tokaev.

Întrevederea a avut loc în marja celei de-a 29-a sesiuni a Conferinței părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite cu privire la schimbările climatice (COP29), relatează moldpres.md.
„M-am întâlnit cu președintele Kazahstanului, ca să discutăm despre parteneriatul nostru și despre dezvoltarea cooperării economice cu Kazahstan. Deschiderea ambasadei R. Moldova la Astana, pe data de 1 ianuarie, este încă o treaptă spre legături mai strânse și noi oportunități pentru cetățenii noștri”, a scris președinta.
![]()
Guvernul a aprobat în august, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, deschiderea unei noi misiuni diplomatice a Republicii Moldova în Republica Kazahstan, cu sediul la Astana. Noua ambasadă va asigura o prezență diplomatică mai extinsă a țării noastre în această regiune și va facilita stabilirea relațiilor, prin intermediul acestei țări, cu alte state din Asia Centrală. Totodată, ambasada va oferi sprijin comunității moldovenești din Kazahstan, care numără peste 20.000 de persoane.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.