MAN acuză PAS de desemnarea prematură a candidaților la parlamentare
Mișcarea Alternativa Națională (MAN), parte a Blocului Alternativa, acuză Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) că a început desemnarea candidaților pentru alegerile parlamentare înainte de termenul legal.

Reprezentantul MAN la Comisia Electorală Centrală (CEC), Victor Pruteanu, a anunțat luni pe rețelele sociale că MAN a contestat la CEC acțiunile PAS privind desemnarea candidaților pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie, realizate înainte de termenul legal stabilit, transmite infotag.md.
„Conform legislației electorale, perioada oficială pentru desemnarea candidaților începe abia pe 20 iulie, însă PAS a început aceste acțiuni încă din 15 iunie. Au fost prezentați persoane propuse ca și candidați la Parlament sau care urmează să fie incluși pe lista PAS pentru alegeri. Aceștia sunt deja promovați activ pe rețelele sociale prin reclame politice plătite, fiind prezentați direct drept viitori candidați PAS”, a menționat juristul.
Blocul Alternativa solicită recunoașterea faptului că PAS a încălcat legea, desemnând candidați înainte de termen și realizând promovarea plătită a acestora, insistând totodată pe aplicarea sancțiunilor împotriva PAS.
„PAS și membrii săi trebuie să elimine toate aceste publicații cu menționarea candidaților de pe conturile lor de social media și de pe site-ul oficial. Indiferent de procedurile legale sau formale de desemnare a candidaților, agitația publică și anunțarea listei electorale pun ceilalți participanți la procesul electoral într-o situație inegală și contravin normelor legale”, a declarat Pruteanu.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


