Maia Sandu: Vettingul trebuie să continue până la evaluarea tuturor magistraților
Președinta Maia Sandu a declarat că procesul de vetting (evaluare externă) în sistemul de justiție trebuie să continue până când vor fi verificați toți judecătorii.

Ea a subliniat că în sistemul judecătoresc există încă reprezentanți cu probleme de integritate, care trebuie să treacă prin verificarea Comisiei de evaluare. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „În context” la postul de televiziune Moldova 1, transmite realitatea.md.
„Vettingul trebuie neapărat să continue, până la ultima persoană din sistem. Nu s-a terminat curățarea în justiție și ea trebuie încheiată. Sunt judecători care au probleme de integritate și ei trebuie să treacă Comisia de evaluare”, a afirmat șefa statului.
Maia Sandu a precizat că, deși există deja rezultate vizibile, curățarea sistemului nu este finalizată.
„Semnalul pentru justiție a fost clar, iar cei care și-au făcut speranțe că după alegeri vor putea reveni la vechile practici, nu mai au această posibilitate. Nu s-a terminat curățarea în justiție și ea trebuie încheiată”, a spus Sandu.
Potrivit președintei, amenințarea blocării reformelor de către un Guvern corupt a fost înlăturată, însă lupta pentru o justiție corectă continuă.
Ea a mai adăugat că integrarea europeană a Republicii Moldova depinde direct de finalizarea reformei justiției.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


