Mai mulți politicieni europeni și americani nu au fost lăsați să participe la conferința MEGA de la Chișinău
Mai mulți politicieni importanți din Europa și SUA, care veneau la Chișinău pentru a participa la conferința „Make Europe Great Again” (MEGA), au fost opriți la frontieră și întorși din drum.

Printre cei refuzați s-a aflat europarlamentarul ceh Ondřej Dostál, căruia i-a fost confiscat pașaportul diplomatic înainte de a ajunge la București, transmite ziua.md.
În aceeași zi, și lui Dimos Thanasoulas, purtătorul de cuvânt al partidului suveranist grec NIKI, a fost refuzat la intrarea în Moldova, tot fără explicații clare.
De asemenea, la Aeroportul din Chișinău a fost oprit americanul Brian Brown, apropiat al lui Donald Trump Jr. Autoritățile moldovene i-au refuzat intrarea, invocând faptul că se află pe lista națională de supraveghere cu interdicție de acces în țară.
Organizatorii conferinței MEGA s-au adresat Parlamentului European, Comisiei Europene și Serviciului European de Acțiune Externă, cerând clarificări oficiale și exprimând îngrijorarea față de restricțiile care, în opinia lor, contravin valorilor europene.
Conferința MEGA va avea loc în perioada 28–29 iulie la Radisson Blu Leogrand Hotel din Chișinău. Organizatorii susțin că evenimentul va reuni politicieni, analiști și experți pentru a discuta provocările globale dintr-o perspectivă conservatoare.
Autoritățile din Republica Moldova nu au comentat încă situația.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.