MAE explică situația observatorilor ruși din cauza căreia a fost convocat ambasadorul moldovean în Rusia
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a confirmat că ambasadorul Moldovei în Federația Rusă a fost convocat la Ministerul de Externe al Rusiei și că i-a fost exprimat un protest în legătură cu refuzul de a acorda acreditare unui număr de observatori pentru monitorizarea alegerilor.

„În acest context, dorim să subliniem că statutul profesional al persoanelor neacreditate nu este compatibil cu statutul de observator internațional”, au declarat oficialii din cadrul Ministerului de Externe al Republicii Moldova, transmite realitatea.md.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Externe al Federației Ruse, autoritățile din Moldova au refuzat, fără justificare, acreditarea a cinci observatori internaționali din Rusia înainte de primul tur de votare și referendumul constituțional din 20 octombrie 2024. Înainte de al doilea tur de votare, deja desfășurat pe 3 noiembrie, alți trei membri ai misiunii OSCE din Rusia au fost opriți pe Aeroportul din Chișinău și li s-a interzis intrarea în țară, deși aceștia aveau acreditare din partea Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


