Chiveri, despre reacția Tiraspolului la proiectele din Bender: Primim doar răspunsuri formale
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că, în cadrul Fondului de Convergență, este planificată implementarea mai multor proiecte de infrastructură.

Potrivit lui, acestea vor contribui la consolidarea legăturilor dintre cele două maluri ale Nistrului.
Totodată, conform oficialului, la o recentă întrevedere cu reprezentanții Tiraspolului, autoritățile au propus un pas concret – deschiderea în Bender a unui centru de medicină de familie și a unui centru de asistență socială, transmite zdg.md.
Chiveri a menționat că „deocamdată primim doar răspunsuri formale. Se pare că anume așa are grijă Tiraspolul de oameni. Declarații zgomotoase în loc de ajutor real”.
Viceprim-ministrul a subliniat că deschiderea în Bender a unui centru de medicină de familie și a unui centru de asistență socială „nu ar fi necesitat investiții semnificative”. Totodată, serviciile medicale de calitate ar fi devenit mai accesibile pentru locuitori, deoarece aceștia le-ar fi putut primi direct în apropierea locului de reședință.
În plus, potrivit lui Chiveri, acest lucru ar fi contribuit la reducerea presiunii asupra Centrului Medicilor de Familie din Varnița.
„Astăzi, acolo sunt deja înregistrați peste 15 mii de cetățeni din raioanele de est ale țării, în special din Tiraspol și Bender”, a declarat oficialul.
„Deocamdată, drept răspuns primim doar răspunsuri formale. Se pare că anume așa are grijă Tiraspolul de oameni. Declarații zgomotoase în loc de ajutor real. Este important ca și cetățenii care beneficiază de aceste servicii să se întrebe de ce implementarea acestor proiecte nu este avantajoasă pentru cineva și de ce se încearcă împiedicarea promovării lor. Vom continua să promovăm proiectele, inclusiv cu sprijinul partenerilor noștri. Scopul nostru este să creăm condițiile necesare pentru ca serviciile să devină mai accesibile și mai comode pentru oameni”, a declarat Valeriu Chiveri.


