Iurie Roșca contestă condamnarea la șase ani de închisoare
Fostul viceprim-ministru și vicepreședinte al Parlamentului, Iurie Roșca, condamnat pe 2 august 2024 la șase ani de închisoare pentru trafic de influență, a contestat decizia la Curtea de Apel Chișinău.

Anterior, Iurie Roșca, a descris cazul său ca fiind politic, iar decizia luată de instanța din sectorul Buiucani ca fiind un răspuns la poziția sa cu privire la UE și la referendum, transmite noi.md.
El a menționat că dosarul său a fost deferit anterior judecătoarei Ana Cucerescu.
„Procurorii au cerut patru ani, dar judecătoarea a fost generoasă și mi-a dat șase ani. Cazul este politic, fiind un răspuns la poziția mea cu privire la UE, referendum etc.", a declarat atunci Iurie Roșca.
Deși condamnarea a fost pronunțată de prima instanță, procesul continuă, iar Iurie Roșca rămâne în libertate până la o decizie finală.
Anterior, Iurie Roșca a declarat în repetate rânduri că dosarul penal împotriva sa a fost fabricat din motive politice și a vizat reducerea la tăcere a unui jurnalist și politician nedorit care a criticat dur autoritățile.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


