Instanța a dispus: Curtea Constituțională va decide dacă partidul Irinei Vlah poate participa la alegeri
Curtea de Apel Centru a dat curs solicitării reprezentanților Partidului Inima Moldovei, condus de Irina Vlah, privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din legea privind partidele politice.

În acest sens, Curtea Constituțională (CC) ar urma să se expună asupra posibilității limitării activității a formațiunii respective, scrie deschide.md.
„Se admite cererea privind ridicarea excepției de neconstituționalitate, înaintată de Partidul Inima Moldovei, privind verificarea corespunderii prevederilor din Legea privind partidele politice”, se arată în hotărârea instanței.
Astfel, documentul urmează să fie remis către CC care ar urma să se expună pe cazul dat.
Reamintim că, la începutul lunii septembrie, CNA și procurorii anticorupție au desfășurat mai multe percheziții în Capitală și în sudul R. Moldova la membrii Inima Moldovei. Potrivit autorităților, cel puțin 17 persoane sunt suspectate de finanțarea ilegală a partidului.
Ulterior, Comisia Electorală Centrală a sesizat Ministerul Justiției despre elemente care ridică suspiciuni rezonabile față de corectitudinea finanțării activității Partidului Politic Republican Inima Moldovei.
În consecință, Ministerul Justiției a depus la Curtea de Apel Centru o cerere de chemare în judecată împotriva Inima Moldovei, solicitând limitarea activității partidului.
De menționat că limitarea activității partidului presupune că formațiunii îi va fi interzisă participarea individuală sau în comun la alegeri și referendumuri, producerea, furnizarea, distribuirea și difuzarea publicității politice, fondarea mijloacelor de informare în masă, organizarea întrunirilor, a mitingurilor, a demonstrațiilor, a pichetărilor și a altor acțiuni publice.
În cadrul actualului scrutin parlamentar, Inima Moldovei participă în cadrul Blocului Patriotic, alături de formațiunile conduse de Igor Dodon, Vladimir Voronin și Vasile Tarlev.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


