Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Rusiei la Chișinău, convocat la Ministerul Afacerilor Externe
Alexandr Andreev, va fi convocat astăzi, 9 ianuarie, la ora 15:00, la Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al MAE, Tatiana Barac.

Potrivit acesteia, ambasadorul Rusiei, Oleg Ozerov, nu se află în Republica Moldova în prezent și ar trebui să se întoarcă pe 15 ianuarie. În acest context, în locul său va fi prezent un însărcinat temporar al Ambasadei, transmite deschide.md.
Luni, 6 ianuarie, Ministerul Afacerilor Externe a anunțat convocarea lui Ozerov în legătură cu declarația publicată de Ambasada Rusiei. Reprezentanța diplomatică a difuzat dezinformare și informații false despre criza energetică din Transnistria.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


