Inițiativa BCS de constituire a comisiei de anchetă privind cazul cu Legea amnistiei, respinsă
Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor (BCS) a propus joi, 10 aprilie, formarea unei comisii de anchetă privind circumstanţele în care a fost adoptată Legea amnistiei din 2021 şi amendamentele acesteia, care au dus la eliberarea unor infractori deosebit de periculoşi.

Majoritatea parlamentară a susţinut ideea, dar a respins propunerea sub pretextul de a aştepta decizia Curţii Constituţionale (CC), transmite infotag.md.
„Întreaga societate a fost şocată de vestea eliberării a două persoane condamnate la închisoare pe viaţă. Acest lucru este discutat în mass-media şi de către cetăţenii obişnuiţi. De aceea, fracţiunea noastră propune crearea unei comisii de anchetă care să analizeze toate circumstanţele acestui caz şi să clarifice acest lucru pentru societate”, a declarat deputatul socialist Radu Mudreac.
Igor Chiriac, deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) de guvernământ, a fost de acord cu el. Deputatul a menţionat că versiunea iniţială a Legii amnistiei nu includea prevederi care să stabiliească eliberarea condamnaţilor pe viaţă.
„Şi noi vrem să cunoaştem toate aspectele legate de apariţia unor amendamente. Dar pare prematur, având în vedere că problema este examinată de Curtea Constituţională, care a suspendat deja anumite dispoziţii ale legii (...)”, a spus el, menţionând că este necesar să se aştepte decizia Curţii Constituţionale.
Cu toate acestea, propunerea BCS a fost supusă la vot, dar nu a primit sprijin din partea majorităţii parlamentare.
Anterior, amendamentele la Legea amnistiei au dus la un scandal în partidul de guvernământ, din care autoarea lor, deputata Olesea Stamate, a fost exclusă. PAS a declarat că aceste amendamente la lege au creat „premise pentru eliberarea din închisoare a criminalilor periculoşi condamnaţi la închisoare pe viaţă”, ceea ce a provocat o reacţie mixtă în societate.
Săptămâna trecută, Parlamentul a adoptat în regim de urgenţă noile amendamente pentru a preveni posibila eliberare din închisoare a unor criminali deosebit de periculoşi. Anterior, şapte deţinuţi care fuseseră condamnaţi anterior la închisoare pe viaţă au fost eliberaţi condiţionat din închisoare prin hotărâre judecătorească. Unul dintre aceştia a fost arestat din nou, iar altul se ascunde în străinătate.
Procurorul general Ion Munteanu a contestat amendamentele la Curtea Constituţională, care le-a suspendat până când problema va fi examinată pe fond.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


