IGP: Constantinov trebuie localizat, reținut și prezentat organelor de drept
Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță că a inițiat un dosar de căutare pornit pe numele fostului președinte al Adunării Populare din Găgăuzia, Dmitri Constantinov, condamnat astăzi la 12 ani de închisoare.

Astfel, fostul speaker al legislativului de la Comrat urmează să fie localizat, reținut și prezentat organelor de drept, scrie deschide.md.
De menționat că Dmitri Constantinov a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru delapidarea averii străine și abuz de serviciu.
Mai exact, în perioada 2017–2020, Constantinov, în calitate de director al unei societăți comerciale din Comrat, împreună cu alte persoane, ar fi autorizat transferuri nejustificate de fonduri către o companie controlată de fiul său, încheind contracte fictive. Aceasta a adus compania în stare de insolvență și a cauzat prejudicii fondatorilor de peste 46 de milioane de lei.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


