Igor Grosu, despre Procuratura Anticorupție: Când o instituție nu reușește, atunci politicienii sunt obligați să ia măsuri
Când o instituție nu reușește sau nu vrea să reușească, atunci decidenții politici sunt obligați să ia măsuri.

Este remarca președintelui Parlamentului, Igor Grosu, făcută în contextul discuțiilor din spațiul public privind posibila lichidare a Procuraturii Anticorupție (PA) și a Procuraturii pentru Cauze Speciale (PCCOCS), prin crearea unei noi entități.
„Alte instituții văd că probează, reușesc, fiind în aceleași condiții, fiind în penurii de cadre, de resurse, de instrumente, dar livrează. Nu e vorba de persoane, e vorba de instituții. Când o instituție reușește avem tot respectul, când o instituție nu reușește sau nu vrea să reușească, atunci decidenții politici sunt obligați să ia măsuri”, a declarat Igor Grosu în cadrul unei emisiuni de la Radio Moldova, scrie ziua.md.
Întrebat despre activitatea șefei PA, președintele Parlamentului a dat de înțeles că instituția pe care o conduce Veronica Dragalin a rămas în urmă la capitolul reforme.
„Acesta este ultimul lucru care pe mine mă preocupă. Întrebați-o pe ea ce și-a propus să facă. Am avut câteva interacțiuni cu această persoană. Din partea Parlamentului am satisfăcut toate doleanțele care au fost pe ajustarea legislației Codului Penal. Sunt în drept să cerem, la o anumită etapă, rezultate în lupta cu corupția, în special politică electorală de imixtiune din afară”, a mai adăugat Igor Grosu.
Reamintim că, problema consolidării structurilor anticorupție a fost discutată recent în cadrul unei reuniuni a Consiliului Suprem de Securitate. Dacă Procuratura Anticorupție va fi lichidată, șefa acesteia, Veronica Dragalin, care a condus instituția din august 2022, ar putea demisiona.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


