theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
3 Iulie 2025, 15:53
40 491
Copiază linkul
Link copiat

Guțul și-a spus ultimul cuvânt în fața instanței: Sunt mamă a doi copii, rog ca acest dosar să fie anulat

Bașcanul Autonomiei Găgăuze, Evghenia Guțul, șia spus ultimul cuvânt în fața instanței în dosarul în care este învinuită de finanțarea ilegală a fostului Partid Șor. Judecătorii vor pronunța sentința pe data de 5 august.

Guțul și-a spus ultimul cuvânt în fața instanței: Sunt mamă a doi copii, rog ca acest dosar să fie anulat.
Guțul și-a spus ultimul cuvânt în fața instanței: Sunt mamă a doi copii, rog ca acest dosar să fie anulat.

„Eu rog ca acest dosar să fie anulat. Sunt mama a doi copii minori, fiul mai mare va împlini 16 ani, cel mic are trei ani.

Nu a fost demonstrată nicio dovadă de procurori, pentru că ele nu există. Eu nu am făcut nimic, nu am indicat eu careva cifre în careva tabele sau să particip la alegerile din Bălți, eu nu am participat. Sau că am plecat în Ucraina sau o dată în România și astfel nimic din ce mi se aduce drept învinuiri, nimic nu s-a demonstrat. Solicitarea ca să fiu închisă este inumană, ilegală. Eu cer să acceptați cererea noastră și să anulați acuzațiile”, a declarat Guțul, transmite protv.md .

În acest dosar penal, bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, și secretara fostului Partid Șor, Svetlana Popan, sunt acuzate de complicitate la finanțarea ilegală a partidului și a unui concurent electoral.

Faptele incriminate se referă la perioada 2019–2022, când Evghenia Guțul lucra ca secretară în cadrul secției de monitorizare, planificare și control a Partidului Șor, între timp interzis.

Acuzarea susține că, în acea perioadă, ea ar fi participat activ la introducerea sistematică în Republica Moldova a unor sume semnificative de bani nedeclarați, proveniți de la o grupare criminală organizată, în principal din Federația Rusă. Banii ar fi fost aduși pe cale aeriană și terestră, apoi integrați în activitatea partidului.

Pe un alt capăt de acuzare, Guțul este acuzată că ar fi coordonat activitatea filialelor teritoriale ale Partidului Șor în mai multe raioane ale țării, în perioada octombrie–noiembrie 2022. Ea este acuzată că ar fi acceptat în mod conștient finanțarea partidului de către o grupare criminală organizată în valoare totală de aproximativ 42,5 milioane de lei.

Evghenia Guțul nu își recunoaște vinovăția în niciuna dintre acuzațiile aduse.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat