Grosu, despre protestele organizate de socialiști: Asta înseamnă democrație
PSRM a organizat un protest în fața Președinției. Protestatarii scandau lozinci împotriva Guvernului actual și a președintei Maia Sandu.

„Chiar dacă Dodon vrea să ne dea pe tavă unui stat străin, unde protestul e interzis și oamenii sunt puși la pușcărie pentru că își critică conducătorii, noi ne bucurăm că trăim într-un stat în care oricine, oricând, poate protesta împotriva oricui. Asta înseamnă democrație și vom lupta ca anume astfel de stat să fim mereu”, a declarat Igor Grosu, scrie deschide.md.
Deși a fost anunțat un protest fără simboluri de partid, manifestația a fost organizată la inițiativa Partidului Socialiștilor. PSRM a invitat și reprezentanți ai altor partide să se alăture manifestației, însă la protest nu au fost observate alte formațiuni.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


