Grosu anunță modificări ale Codului Penal: Jurnaliștii vor fi mai bine protejați
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat joi, 3 iulie, că a discutat cu membrii Comisiei Juridice despre necesitatea formulării unor amendamente la Codul Penal, menite să întărească protecția jurnaliștilor.

Intenția președintelui Parlamentului vine în contextul în care se înregistrează o serie de cazuri de intimidare a jurnaliștilor, transmite tvrmoldova.md.
„Am vorbit azi dimineața cu colegii de la Comisia Juridică. Ne-au confirmat că o să lucreze împreună cu ziariștii, să formulăm amendamente astfel încât săptămâna viitoare să putem să intervenim și să votăm”, a declarat Grosu.
El a adăugat că vor fi invitați jurnaliștii care au fost victime ale cazurilor recente pentru a discuta.
„Cel mai important aici este să formulăm legislația astfel încât să nu permită tertipuri prin care cei care comit astfel de fapte să scape de sancțiuni. Este vorba despre ultraj și intimidare la adresa jurnaliștilor. Se află pe ordinea de zi”, a subliniat președintele Parlamentului.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


