Filat: Mă rog Domnului ca până data viitoare să nu se îmbolnăvească vreun judecător
Fostul premier, Vlad Filat, a venit cu o reacție, după ce ședința în cadrul căreia urma să fie pronunțată decizia pe cererea sa de revizuire a fost, din nou, amânată.

„Nu vreau să cred că concediul de două zile al acestui judecător, anume în ziua când are loc ședința stabilită cu trei luni în urmă, a fost sugerat politic. Am să mă rog la bunul Dumnezeu ca până pe 3 octombrie să nu să se mai îmbolnăvească vreun magistrat sau să nu inventeze vreo alertă cu bombă”, a declarat liderul PLDM.
„S-ar putea ca 13 să fie totuși o cifră fără noroc, doar că pentru această guvernare…
O cerere de revizuire, în mod normal, are o soluție în două ședințe de judecată, pentru că nu se examinează fondul cauzei, nu se aduc probe, nu se audiază martori, doar întrunirea condițiilor legale de a fi trimisă cauza la rejudecare. Or, în cazul meu, această cerere este examinată deja pe parcursul a 16 luni, în 13 ședințe. Cererea a fost trecută de două ori prin cercetarea judecătorească, dar nu s-a pronunțat nicio decizie.
Aș vrea să amintesc că la baza condamnării mele stă un proces inechitabil, așa cum a stabilit Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, un proces care a durat, începând de la scrierea așa-zisului denunț și până la condamnare definitivă, doar 13 luni. Am să mă rog la bunul Dumnezeu ca până pe 3 octombrie să nu să se mai îmbolnăvească vreun judecător sau să nu inventeze vreo alertă cu bombă și să avem, în sfârșit, o soluție legală asupra cererii de revizuire”, a declarat Vlad Filat.
Ședința Curții Supreme de Justiție în cadrul căreia urma să fie pronunțată decizia pe cererea de revizuire a fostului premier Vlad Filat, prin care a solicitat reexaminarea condamnării sale din 2016, a fost amânată astăzi, 26 septembrie, pentru a 13-a oară. Unul dintre judecătorii completului, care urma să pronunțe soluția pe caz, și-a luat concediu pentru două zile. Este vorba despre magistratul Ion Malanciuc, relatează unimedia.info.


