theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
5 Iunie 2025, 08:27
3 004
Copiază linkul
Link copiat

Dorin Recean a discutat la Bruxelles cu oficiali europeni despre securitate

În cadrul vizitei oficiale la Bruxelles, prim-ministrul Dorin Recean a avut o serie de întrevederi cu oficiali europeni de rang înalt.

Dorin Recean a discutat la Bruxelles cu oficiali europeni despre securitate.
Dorin Recean a discutat la Bruxelles cu oficiali europeni despre securitate.

Discuțiile s-au axat pe aprofundarea cooperării bilaterale în domenii esențiale precum securitatea, sprijinul financiar și procesul de aderare la Uniunea Europeană, relatează moldpres.md.

Măsurile necesare pentru consolidarea capacităților instituționale, în vederea asigurării unui proces electoral corect, au fost analizate în dialogul cu Magnus Brunner, comisarul european pentru Afaceri Interne și Migrație. În plus a fost subliniată importanța colaborării pentru prevenirea interferențelor hibride și a finanțării ilegale, în contextul alegerilor parlamentare din septembrie. De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre cooperarea în domeniul securității cibernetice.

La întâlnirea cu Manfred Weber, liderul grupului Partidului Popular European în Parlamentul European, s-au abordat subiecte legate de parcursul european al Republicii Moldova și consolidarea democrației. În contextul alegerilor parlamentare și al intensificării campaniilor de dezinformare, oficialii au subliniat importanța sprijinului ferm din partea Parlamentului European. Șeful Executivului a exprimat recunoștință pentru susținerea constantă oferită de PPE, inclusiv pentru sprijinirea implementării Planului de creștere pentru Moldova.

În discuțiile cu directorul general al Direcției Generale pentru Energie și Sustenabilitate (ENEST), Gert Jan Koopman, s-a discutat despre etapele următoare în implementarea Planului de creștere, precum și despre inițiativele menite să atragă investiții în sectoarele prioritare ale economiei naționale.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat