Dodon: În trei ani de guvernare, Sandu nu a făcut nimic și din nou promite „marea cu sarea”
Dodon a subliniat că Maia Sandu promite din nou oamenilor „marea cu sarea”: majorarea pensiilor, salariilor, alimentație gratuită în școli și altele.

„Ce a împiedicat-o să facă toate aceste lucruri sau măcar o parte din ele până acum? În cei patru ani de mandat prezidențial și trei ani de putere deplină în țară. Nimeni nu a împiedicat-o”, a declarat fostul șef al statului, liderul PSRM, Igor Dodon, transmite actualitati.md.
„Ei vorbesc despre creșterea salariilor în timpul mandatului său cu 35-40%. Dar inflația din 2020 până în 2024 a crescut cu 63%. Asta înseamnă că profesorii în 2024 sunt cu 20% mai săraci decât în 2020, iar medicii — cu 15% mai săraci și așa mai departe. Pâinea s-a scumpit cu 52%, produsele lactate — cu 40%, chiar și serviciile funerare au devenit cu 50% mai scumpe.
Pensionarii sunt cu 15-20% mai săraci. Anul trecut, trebuiau să li se indexeze pensiile cu 30%, dar s-au indexat doar cu 15%, contrar legii. Și, apropo, noi, socialiștii, le vom returna bătrânilor acești 15% când vom ajunge la putere.
Pentru drumuri din bugetul de stat s-au alocat de două ori mai multe fonduri decât în perioada 2016-2020, dar s-au construit de două ori mai puține drumuri. Acestea sunt datele Biroului Național de Statistică. Datoria de stat a crescut, și așa mai departe. Iată adevăratele rezultate ale celor patru ani de mandat ai Maiei Sandu”, a menționat Dodon.


