theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
10 Iulie 2025, 08:40
11 390
Copiază linkul
Link copiat

Dodon, după interdicția impusă lui Ceban: UE s-a transformat într-un regim dictatorial

Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a venit cu o reacție după ce primarului Capitalei, Ion Ceban, i s-a interzis intrarea pe teritoriul României.

Dodon, după interdicția impusă lui Ceban: UE s-a transformat într-un regim dictatorial.
Dodon, după interdicția impusă lui Ceban: UE s-a transformat într-un regim dictatorial.

Fostul președinte califică decizia drept un „abuz” și afirmă că aceasta ar demonstra „degradarea democrației” în Uniunea Europeană, transmite noi.md.

„Ceea ce s-a întâmplat azi este grav. Este semnalul unei degradări a democrației, a libertăților și a drepturilor omului în Uniunea Europeană. Idealul UE este un mit care s-a spart”, a declarat Dodon într-un mesaj public. 

Potrivit liderului socialist, interdicția aplicată lui Ceban și altor cetățeni moldoveni nu este un caz izolat, ci reflectă o tendință mai amplă, pe care el o leagă de sprijinul oferit de UE guvernării PAS. 

„Abuzul exercitat asupra primarului general Ion Ceban și asupra altor cetățeni moldoveni este o dovadă în plus că Uniunea Europeană nu mai este ceea ce-a fost odată. Noi ne mirăm de câțiva ani cum de oficialii europeni pot tolera cenzura, dictatura și represaliile politice din partea Partidului PAS în Republica Moldova. Și iată că acum vedem că aceste practici sunt, de fapt, tipice pentru felul de a gândi și a acționa a oficialilor din Occident”, a declarat el. 

Dodon acuză Uniunea Europeană că ar fi complice la abuzurile guvernării PAS, pe care o consideră o „putere autoritară” ce a capturat statul și suprimă opoziția cu sprijinul Bruxelles-ului. 

„Orice abuz al guvernării PAS împotriva opoziției a găsit și găsește în continuare sprijin în cabinetele de la Bruxelles și din alte capitale occidentale. Aici nu mai putem vorbi despre valori și integritate politică, ci despre cinism și presiune politică după principiul scopul scuză mijloacele. Iar scopul PAS e să păstreze controlul asupra statului pe care l-a capturat, cu complicitatea oficialilor europeni”, a mai afirmat Dodon. 

Fostul șef al statului susține că modelul politic promovat de PAS în Moldova ar fi devenit o practică generalizată la nivelul UE, ceea ce ar transforma Uniunea dintr-un spațiu al democrației într-un „regim dictatorial”. 

„Ceea ce fac în Moldova PAS și Maia Sandu reprezintă un model politic pentru întreaga UE. Din spațiu al libertății, al democrației și al păcii, UE se transformă în regim dictatorial care își permite să anuleze alegeri, să sufoce suveranitatea, să cenzureze mass-media, să se implice direct în campanii electorale, să hărțuiască politicieni din opoziție și să se comporte abuziv, obraznic și dictatorial cu țările din sfera sa de influență”, a declarat liderul socialiștilor. 

Dodon consideră că cetățenii moldoveni au început deja să respingă acest model european, dovadă fiind rezultatul referendumului din toamna anului 2024. 

„O astfel de UE nouă nu ne trebuie. Și cetățenii din Republica Moldova au înțeles asta, boicotând sau votând în majoritatea lor împotriva UE la referendumul din toamna anului 2024”, afirmă Dodon.

În finalul mesajului, Igor Dodon îndeamnă alegătorii să tragă concluziile necesare la următoarele alegeri parlamentare, exprimându-și încrederea că majoritatea cetățenilor vor susține opoziția. 

„Sper că acum au înțeles asta și cetățenii care pledează pentru integrare europeană. Și vor trage concluziile necesare la alegerile parlamentare din toamnă. Și împreună vom salva Moldova de sub dictatura PAS. Acest scenariu politic devine astăzi și mai realist, fiindcă lumea vede ce se întâmplă și va fi în majoritatea absolută de partea noastră”, a conchis el.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat