Dodon denunță o tentativă de preluare forțată a bisericii din Dereneu: Situație ieșită din comun
Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldobva (PSRM), Igor Dodon, afirmă că în satul Dereneu, raionul Călărași, are loc o situație ieșită din comun.

„Preotul, împreună cu familia și copiii săi, s-a baricadat și se află de câteva zile în biserica locală pentru a o proteja de o tentativă de preluare de către Mitropolia Basarabiei. Poliția a blocat ușile și nu permite nimănui să intre”, susține politicianul.
În cadrul unui briefing susținut la Parlament, Dodon a spus că tentativa de preluare a bisericii are loc cu sprijinul direct al conducerii țării.
„Doamna Sandu, domnilor Munteanu și Cernăuțeanu, vreau să vă reamintesc: biserica este în afara politicii! Puterea nu are dreptul să se amestece în treburile ei interne. Ceea ce se întâmplă la Dereneu face parte dintr-o campanie lansată de către conducerea țării împotriva Mitropoliei Moldovei. PAS sprijină Mitropolia Basarabiei, subordonată Guvernului României și finanțată de acesta, în preluarea bisericilor Mitropoliei Moldovei și în transmiterea lor către preoți care au jurat credință României. Facem apel către autorități să respecte drepturile cetățenilor. Jos mâinile de pe Mitropolia Moldovei și bisericile ei!”, a declarat liderul PSRM.
Igor Dodon a spus că socialiștii sprijină pe deplin locuitorii din Dereneu, care, la propriu, pe baricade, își apără dreptul la credință. „Vom face tot ce este posibil pentru a-i ajuta”, a promis politicianul.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


