Dodon: Dacă Iranul atacă forțele SUA din România, ce vom face noi?
Președintele PSRM califică decizia României de a permite desfășurarea forțelor armate americane pe teritoriul său drept „suverană”, dar îngrijorătoare.

„Acestea sunt în apropiere de frontierele noastre. Ce facem noi, dacă forțele dislocate vor fi atacate?”, se întreabă Igor Dodon, citat de unimedia.info.
„Noi suntem împotriva oricărui război, indiferent unde are loc - în Iran, în Ucraina, în Siria sau în fosta Iugoslavie. Cu regret, ceea ce se întâmplă, la prima vedere, departe de noi, din punct de vedere geografic, ne afectează direct și ne va afecta în continuare.
Decizia suverană de ieri a României care ar putea permite amplasarea forțelor pentru a ataca Iranul, în apropierea frontierelor noastre, trebuie să ne deranjeze și pe noi. Și cred că pe comandatul Suprem al Forțelor Armate din Republica Moldova tot ar trebui să o deranjeze. În cazul în care Iranul ar ataca forțele din România, atunci ce facem noi?
Cu regret, nici pe această situație autoritățile nu au o claritate”, a declarat Igor Dodon.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


