theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
17 August 2024, 08:46
26 143
Copiază linkul
Link copiat

Deputatul rus: Fără Federația Rusă, Republica Moldova nu va exista

Vicepreședintele Dumei de Stat a Rusiei, Piotr Tolstoi a vorbit online la congresul blocului Victoria, la Moscova.

Deputatul rus: Fără Federația Rusă, Republica Moldova nu va exista.
Deputatul rus: Fără Federația Rusă, Republica Moldova nu va exista.

Blocul politic „Victoria”, asociat cu Ilan Șor, a organizat la Moscova un congres de susținere a candidaturii lui Vasile Bolea, la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, transmite știri.md cu referire la ziar.md.

La congres au participat mai mulți politicieni din Republica Moldova, inclusiv deputați din opoziție, precum și oficiali ruși.

Ilan Șor, Vasile Bolea și politicieni ruși au susținut discursuri la congresul participanților blocului „Victoria”.

În timpul discursurilor, oficialii ruși au criticat cursul european al Republicii Moldova, politica țării noastre și „cenzură”.

În același timp, s-au ținut discursuri despre victoria URSS în cel  de-al Doilea Război Mondial, despre problemele Occidentului și despre „naționaliștii ucraineni.”

Vicepreședintele Dumei de Stat Piotr Tolstoi, care se află în regiunea Kursk, unde au loc bătălii de mai bine de o săptămână, a spus că acum țara noastră trebuie să facă o alegere importantă și că „fără lumea rusă nu va exista Moldova.”

„Vreau să mă adresez participanților la evenimentul de astăzi cu un mesaj despre importanța alegerii pe care urmează să o facă Moldova. Ori Moldova rămâne un stat stat suveran şi independent, ori va deveni parte a României, parte a Europei. Anume pentru asta sunt pregătiți cetățenii de către autoritățile Moldovei. Dar eu sunt sigur că fără Rusia și fără lumea rusă nu va exista Moldova. Pentru a vă păstra țara, cultura, libertatea copiilor, trebuie să țineți minte că victoria va fi de partea noastră”, a spus Tolstoi într-un videoclip înregistrat pe străzile din regiunea Kursk.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat