Curtea de Apel a obligat CEC să înregistreze PLDM pentru participarea la alegeri
Curtea de Apel Chișinău a obligat Comisia Electorală Centrală (CEC) să includă PLDM în lista partidelor politice admise în cadrul alegerilor parlamentare din 28 septembrie. Decizia a fost pronunțată astăzi, 28 august, și poate fi contestata la CSJ în termen de trei zile, anunță liderul formațiunii, Vlad Filat.

Ședința de judecată a fost reluată astăzi, 28 august, la ora 10:00, iar magistrații de la Apel au examinat cauza care se referă la refuzul CEC de a include PLDM în lista concurenților electorali pentru alegerile parlamentare, transmite ziua.md.
Reluarea examinării a fost posibilă după ce Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate ridicate în dosar.
Astfel, PLDM a solicitat instanței, pe lângă obligarea CEC de a-l include în lista concurenților electorali pentru scrutinul parlamentar, să extindă termenul de depunere a dosarelor, pentru ca formațiunea să poată înregistra lista completă a candidaților săi.
În context, PLDM a reiterat că este gata să utilizeze toate căile legale, atât naționale, cât și internaționale, pentru a-și apăra dreptul de a participa la alegeri și pentru a asigura respectarea pluralismului politic în Republica Moldova.
Deocamdată, CEC nu a venit cu explicații pe marginea acestui caz.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


