theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
29 Iulie 2025, 23:00
2 583
Copiază linkul
Link copiat

Cristina Gherasimov: Suntem pregătiți pentru următorul nivel în procesul de negocieri cu UE

Progresele Republicii Moldova în implementarea recomandărilor Comisiei Europene privind capitolele fundamentale de negociere au fost analizate în cadrul celui de-al doilea raport de monitorizare independentă lansat la Chișinău de centrul analitic Expert-Grup.

Cristina Gherasimov: Suntem pregătiți pentru următorul nivel în procesul de negocieri cu UE.
Cristina Gherasimov: Suntem pregătiți pentru următorul nivel în procesul de negocieri cu UE.

La eveniment a participat viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, care a declarat că, într-un singur an, țara noastră a făcut pași concreți în drumul spre aderarea la Uniunea Europeană, transmite deschide.md.

„Ne apropiem de finalizarea procesului de analiză a legislației naționale în raport cu cea europeană, avem un Program Național de Aderare și suntem pregătiți să trecem la următorul nivel în procesul de negocieri”, a afirmat Cristina Gherasimov.

Potrivit oficialei, raportul relevă progrese semnificative în mai multe domenii esențiale.

„Au fost înregistrate progrese importante în majoritatea domeniilor ce țin de combaterea corupției electorale și promovarea drepturilor fundamentale ale omului. Dar mai avem mult de lucru. Integrarea europeană este un proiect al întregii societăți, iar schimbările pe care le facem sunt, în primul rând, în beneficiul celor de aici, de acasă”, a menționat viceprim-ministra.

Cristina Gherasimov a mulțumit societății civile pentru implicare și expertiză.

„Mulțumim societății civile pentru parteneriat. Vă invit, în continuare, să facem echipă, pentru ca să punem temelia unei țări europene. O Moldovă dreaptă, sigură, pașnică și prosperă, cu un stat de drept și instituții democratice funcționale, cu o guvernare bună și servicii publice de calitate”.

Raportul lansat astăzi este parte a unui exercițiu independent de evaluare, elaborat de Expert-Grup în parteneriat cu organizațiile membre ale Platformei Naționale a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic și se referă la progresele realizate în domeniile justiției, statului de drept, drepturilor fundamentale și reformei administrației publice. Aceste domenii sunt considerate esențiale în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat