Cristina Gherasimov: Suntem o țară candidată model
Viceprim-ministrul pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a participat astăzi la Conferința dedicată Extinderii Uniunii Europene, organizată de Centrul Internațional pentru Apărare și Securitate din Estonia.

Evenimentul a reunit oficiali europeni și reprezentanți ai țărilor candidate pentru a discuta progresele în integrarea europeană, situația geopolitică regională și viitorul Uniunii Europene, relatează moldpres.md.
În cadrul discuțiilor, Cristina Gherasimov a prezentat experiențele Republicii Moldova și eforturile depuse pentru pregătirea instituțiilor și a societății în vederea aderării la Uniunea Europeană, participând la dezbateri alături de Marta Kos, comisara europeană pentru Extindere, Taras Kachka, viceprim-ministru pentru Integrare Europeană și Euro-Atlantică din Ucraina, Ervin Ibrahimovic, viceprim-ministru al Afacerilor Externe din Muntenegru, și Jonatan Vseviov, secretar general în cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Estonia.
„Moldova este un stat candidat exemplu. Muncim mult acasă pentru a pregăti instituțiile și țara pentru aderarea la UE. Iar pentru asta suntem apreciați în capitalele europene. Vom continua să depunem toate eforturile, pentru că cetățenii noștri merită să trăiască în pace și prosperitate”, a declarat Cristina Gherasimov.
![]()


