Cristina Gherasimov: Acest summit va deschide multe etape de cooperare cu UE
Vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a declarat că Summitul Moldova-UE, care are loc în aceste momente la Chișinău, este o oportunitate pentru țara noastră ca să poată face pași tot înainte pe calea integrării europene.

Potrivit demnitarei, întrevederea de rang înalt între liderii UE și cei de la Chișinău este un pas important și va apropia mai mult cetățenii R. Moldova de cei aflați în UE, transmite deschide.md.
„Acest summit va deschide multe etape de cooperare pe care o avem cu Uniunea Europeană. Și încă o dată demonstrează că țara noastră este așteptată ca viitor membru al UE în marea familie europeană.
Debursarea tranșei de prefinanțare de 370 milioane de euro este un mare livrabil pentru țara noastră, având în vedere cât de rapid au fost trecute toate etapele pentru ca acest lucru sa aibă loc. În al doilea rând, faptul că R. Moldova va deveni parte din zona de „Roaming ca acasă” va permite tuturor cetățenilor noștri care se află peste hotare, să poată să vorbească fără restricții tarifare începând cu ianuarie 2026.
La fel, R. Moldova își deschide ușile pentru mai multe inițiative precum: Europa Creativă, Orizont+ si Erasmus +. R. Moldova se va transforma, în timp scurt, de la o țară neasociată – la o țară asociată, ceea ce ne va permite ca tinerii și studenții noștri să poată beneficia de studii mai calitative, experiențe în universități europene, dar și tinerii din UE sa vină pentru experiența de aceeași calitate aici. Acestea sunt câteva din anunțurile cheie ale acestui summit pe lângă toate celelalte care se conțin în declarația lui”, a declarat Cristina Gherasimov în cadrul unei intervenții pentru presă.
Potrivit oficialei, în cadrul înaltei întrevederi se discută despre pașii pe care îi va urma R. Moldova în sensul integrării sale europene.
„Cel mai puternic semnal sunt concluziile de săptămâna trecută a Consiliului European, care a deschis ușa pentru țara noastră ca în vitorul apropiat să deschidem primul grup de capitole ce țin de Valorile Fundamentale. Am discutat toate reformele pe care le-a îndeplinit R. Moldova, pentru ca să fim gata pentru acest pas. Acest summit deschide multe uși, dar decizia finală o ia Consiliul”, a specificat Cristina Gherasimov.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


