Cooperarea dintre Moldova și NATO, discutată la Chișinău
Președintele Comitetului Militar al NATO se află într-o vizită oficială la Chișinău. Giuseppe Cavo Dragone s-a întâlnit deja cu ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și cu comandantul Armatei Naționale, Vitalie Micov.

Discuțiile s-au concentrat pe cooperarea Republicii Moldova cu NATO în cadrul programului „Parteneriat pentru Pace”, situația regională de securitate și problemele generate de războiul din Ucraina, precum și pe reformele din sectorul apărării naționale, transmite rupor.md.
Oficialii au convenit să continue implementarea proiectelor în cadrul Programului de Parteneriat Individual pentru anii 2025–2028 și a inițiativelor din cadrul Pachetului de măsuri pentru consolidarea capacității de apărare, considerate necesare pentru modernizarea Armatei Naționale.
În fața presei, Vitalie Micov și Giuseppe Cavo Dragone au subliniat rezultatele unei cooperări de peste 30 de ani între Republica Moldova și NATO, acordând o atenție deosebită consolidării capacității de apărare și combaterii amenințărilor hibride.
Reprezentantul NATO a evidențiat importanța aprofundării dialogului politico-militar și a cooperării practice, inclusiv în domenii precum pregătirea militară, managementul resurselor umane, comunicarea strategică și securitatea cibernetică.
Vizita are loc în perioada 18–20 martie și include întâlniri cu reprezentanți ai administrației prezidențiale și ai Guvernului Republicii Moldova.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


