Ciocan: Rusia este dușmanul nostru geopolitic comun, iar cea mai rapidă cale ca să ne protejăm e unirea cu România
Rusia este dușmanul nostru geopolitic comun, iar cea mai rapidă cale ca R. Moldova să se regăsească sub umbrela de securitate euro-atlantică este unirea cu România.

Declarația a fost făcută de președintele PSD România în R. Moldova, Iurie Ciocan.
„Pentru mine personal, cea mai scurtă cale de a ajunge membru al UE este unirea cu România. Este o cale scurtă, rapidă și eu mă bucur că, de la sondaj la sondaj, numărul persoanelor care cred ca mine crește. Sigur că noi nu avem alternativă pentru o dezvoltare durabilă în afara UE. Lucrul acesta nu este posibil sub niciun aspect. Am să fac doar câteva comparații: haideți să ne uităm la suportul venit din România și suportul venit din Federația Rusă. Suportul venit din UE, de unde face parte și România, și suportul venit din CSI” a subliniat Ciocan în cadrul emisiunii „Dialog Deschis”, transmite deschide.md.
Potrivit lui, România și UE înseamnă pentru cetățenii R. Moldova ajutor, dezvoltare, bunăstare, securitate, pe când Rusia aduce criză permanentă, război, blocaje economice, închiderea pieților și restul.
„Securitatea noastră vine toată din Vest, lucrul ăsta trebuie să fie clar pentru toți, pentru că vedem că din Est vin doar riscuri și pericole. Vecinii noștri ucraineni vedeți prin ce calvar trăiesc cu acest război de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. Acest urs venit din Siberia spre noi este un pericol comun și evident că vrea controlul atât pe Marea Neagră, cât și pe regiunea Dunării, unde dintotdeauna a vrut să-și aibă controlul său” a conchis președintele PSD România în R. Moldova.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


